Sinodul Apostolic

 Prezentare generală

Sinodul apostolic a evidentiat sinodalitatea ca principiu si modalitate de lucru in Biserica, prin aceasta aratand că deşi sinodul este cea mai înaltă autoritate care se constituie, nici el nu trebuie să procedeze în mod imperativ, ci tot in spiritul în care trebuie exercitată orice autoritate bisericească, adica în spiritul înţelegerii sau împăcării continue dintre dragoste, libertate şi autoritate.

Sinodul apostolic a rămas pentru totdeauna model în privinţa sinoadelor Bisericii.

Hotărârea Sinodului este o soluţionare definitivă a unei probleme care a tulburat profund Biserica apostolică în anii începuturilor propovăduirii Evangheliei la neamuri.

Aceată hotărîre nu aparţine numai participanţilor la sinod, ci şi Duhului Sfânt, sub inspiraţia şi asistenţa Căruia aceştia s-au aflat fără încetare. Acest fapt se deduce din enunţul : „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă”, care introduce hotărârea propriu-zisă a Sinodului.

Sinodul din Ierusalim are o importanţă absolut excepţională în istoria Bisericii apostolice şi a răspândirii creştinismului „până la marginile pământului” şi la toate neamurile.

 Sinodul din Ieusalim s-au produs o serie întreagă de clarificări care erau necesare înainte de marele asalt de cucerire pentru Evanghelie a lumii păgâne.

În epoca imediat următoare Sinodului de la Ierusalim, lucrarea de propovăduie a Evangheliei se va desfăşura aproape în exclusivitate la neamuri.

Pentru Sfântul Apostol Pavel Sinodul de la Ierusalim reprezintă momentul definitivei şi deplinei consacrări ca misionar şi slujitor al Evangheliei.

Sinodul de la Ierusalim reglementase definitv problema circumciziei păgânilor.